Bayern Munchen a început să caute un înlocuitor pentru Hansi Flick, tehnicianul care are șanse mari să devină selecționerul Germaniei din vară, iar ultimele informații îl dau ca viitor antrenor al bavarezilor pe Jurgen Klopp, de la FC Liverpool.
Fostul mare portar al Borussiei Dortmund, Roman Weidenfeller, susține că varianta Klopp ar fi una ideală pentru Bayern.
Fostul internațional german consideră că trecerea la campionii din Bundesliga este următorul pas logic pentru cariera fostului său antrenor, care a făcut minuni pe banca tehnică a celor de la Liverpool.
Bayern Munchen e în căutarea unui nou antrenor principal, după ce Hansi Flick și-a dezvăluit public dorința de a-și termina prematur înțelegerea cu campioana Germaniei, care inițial trebuia să se încheie în 2023.
Iar cel mai recent nume apărut pe lista potențialilor înlocuitor este cel al lui Jurgen Klopp, care se află la ora actuală la Liverpool. Presa germană susține că în ultimele zile această variantă a devenit din ce în ce mai probabilă pentru șefii bavarezi.
Roman Weidenfeller, fostul jucător al lui Klopp și portar de top al Germaniei, consideră că tehnicianul „cormoranilor” ar fi alegerea ideală pentru postul de manager pe Allianz Arena.
Weidenfeller a jucat sub comanda lui Klopp, la Dortmund, între 2008 și 2015. Fostul goalkeeper, acum în vârstă de 40 de ani, susține că Bayern a încercat fără succes să îl aducă pe actualul antrenor de la Liverpool în momentul în care Klopp a plecat de la Mainz.
„Dacă situația se va repeta și va fi contactat din nou de ei, nu știu dacă va respinge o a doua ofertă venită de la Bayern”, a declarat fostul star al lui Dortmund pentru Sport 1.
„Jurgen era deja în discuții cu Bayern înainte de a ateriza la Dortmund. Este pasul următor pentru cariera lui Jurgen, atâta timp cât își dorește să fie pe teren în fiecare zi”, a adăugat Weidenfeller.
Deși Liverpool va încheia acest sezon fără niciun trofeu, Jurgen Klopp nu intenționează să părăsească Merseyside înainte de expirarea contractului său peste trei ani.
„Sunt aici ca antrenor și manager de fotbal și o voi face atât timp cât oamenii îmi vor permite să fac asta”, a spus el la începutul acestei luni.
„Am auzit că voi demisiona sau orice altceva. Dacă vremurile devin și mai dure, asta mă face și mai încrezător și mai ambițios că voi rămâne aici”, a mărturisit tehnicianul.
Klopp nu este singurul nume mare de pe lista cu manageri a supercampioanei bavareze, iar Julian Nagelsmann de la RB Leipzig este considerat, de asemenea, printre favoriții celor de la Bayern.
Fostul principal de la Juventus, Massimiliano Allegri, și Erik ten Hag, de la Ajax Amsterdam, se află și ei în cărți, alături de fostul șef al lui Arsenal, legendarul Arsene Wenger.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER